Oare eu pot . ..am vreo sansa?


Cele ce urmeaza fac parte dintr-un moment de a psiho-analiza si meditatie indelungata ,precum si un moment de filozofie. Daca nu va intereseza sau nu vreti sa va indispuneti, nu cititi.

 

Mergand de la munca spre gara, incep sa gandesc, sa ma desprind de lume si sa imi „insir” gandurile intr-o oaresicare logica in speranta ca poate voi gasi cateva raspunsuri la unele din miile mele intrebari.

Oare eu o sa imi gasesc calea, drumul, rostul? Asta e intrebarea ce nu imi da pace de cand ma stiu.

Am observat de mica faptul ca-s mai ciudatica, aeriana, cu imaginatia tare zburdalnica incat eram si sunt mai mereu cu capul in nori, dar Imaginatia mea ma prindea in asa masura de o credeam reala pana cand trebuia sa ma trezesc la realitate. Imi creeam propria lume dupa bunul plac si ma visam in diverse ipostaze de femeie de afaceri pana la presedinte. Nu mai zic de pilot de raliu, ca asta fac si acum.

In fata mea merge o fata de vreo 11-12 ani, cu un ghiozdan mare si roz…venea de la scoala….uitandu-ma la ea, parca ma regasesc..merge privind absent lumea cum o fac eu cand am castile…asa eram si eu, numai ca mult mai plinuta si vorbeam singura, dupa cum am zis mai sus, imaginatia era lumea mea reala…imi creeam povesti pt a ajunge mai usor acasa, pt a nu mi se parea greu drumul. Nu ca acum nu as mai face acelasi lucru( acum am evoluat.. am si soundtrack) numai ca imi dau seama si ma pot stapani si astfel nu vb singura pe strada, ca risc sa ma bage astia la nebuni, acum 15-17 ani eram doar un copil cu imaginatie hiperactiva…acum nu mai pot folosi scuza asta.

Societatea ne obliga sa intram in normele ei, iar cand vrem sa facem sau chiar facem ceva diferit sau in mod diferit suntem blamati si considerati ciudati, nebuni si priviti urat, dar daca vreo celebritate face ceva e considerata unica, originala.

Eu am multe chestii care le fac pe dos… si  lumea si cei din jur se uita ciudat la mine, doar pt ca reactionez altcumva, am alte gesturi si asa mai departe…

Desteapta nu-s, calitati prea multe n-am, incurc oamenii… care o fi misiunea mea pe acest pamant..??

Nici aspectul nu ma avantajeaza.. plus ca am muncit la greu la o imagine in asa fel incat lumea cand ma vede sa nu glumeasca cu mine sau sa creada ca pot face orice in preajma mea (adica de om cu nasucul pe sus, privire de om cu care nu poti vorbi, prea serioasa) ….am impresia ca se intoarce impotriva mea… ca nu e benefic.

Sunt de fapt o fire moale si cred ca toata lumea este egala si ar trebui sa se comporte cu ar vrea si ceilalti sa se comporte cu ei…. in fine…

Ma invart in jurul cozii…… mai pe romaneste…    azi nu am facut nici o vanzare si simt ca nici asta nu e pt mine… stiu…e prea devreme pt a stii….dar pana la alta oportunitate… raman la jobul asta pt a capata experienta.

Ma intreba oita (bigbadsheep)

bigbadsheep: ok…dar totusi experienţă pentru ce?
yo: pt gasirea unui loc de munca
bigbadsheep: adică. să. faci ce in continuare ?

Asta as intreba si eu pe aia ce cer experienta.. ei cer orice fel de experienta, adica nu conteaza pe unde ai lucrat numai sa ai lucrat… de ce?? nu stiu!… in fine…. ma simt ca naiba, confuza… mai aiurita decat sunt deobicei… pierduta.

va las… noapte buna…

 

 

 

Anunțuri

11 gânduri despre &8222;Oare eu pot . ..am vreo sansa?&8221;

  1. nici de cum „Tu, măi dragă, ai o singură problemă (o spun pe baza a ceea ce am citit acum) – te preocupi prea mult de cineva căruia nu-i pasă de tine, adică de societate şi de cum eşti tu văzută de ceilalţi.”

  2. sa mai schimbi parerile despre tine, sunt cam proaste, iar partea cu „plus ca am muncit la greu la o imagine in asa fel incat lumea cand ma vede sa nu glumeasca cu mine sau sa creada ca pot face orice in preajma mea (adica de om cu nasucul pe sus, privire de om cu care nu poti vorbi, prea serioasa)”, e putin adevarat, cel putin era, mai demult

  3. Tu, măi dragă, ai o singură problemă (o spun pe baza a ceea ce am citit acum) – te preocupi prea mult de cineva căruia nu-i pasă de tine, adică de societate şi de cum eşti tu văzută de ceilalţi.
    Eşti tu cea care încerci să te potriveşti în nişte tipare ale societăţii, tipare care nu sunt nicidecum clare şi nici nu vor fi vreodată, mai ales în societatea românească ce, deja de 23 de ani, îşi cauta încă drumul, îşi caută o definiţie.
    Ce-ar fi să încerci să fii…TU! Fii tu cea atipică, fă ceea ce îţi place, cum, când şi cât îţi place. Crezi că eu sunt „normal”? Nu, pentru că nimeni nu ştie ce înseamnă să fi normal. Vreau să cânt?! Cânt, chiar şi pe stradă! Vreau să fac glume proaste?! O fac! Vreau să râd! O fac şi nu doar pentru mine. Îi zice bine nenea ăla din al doilea videoclip.
    Renunţă să fii cum vor alţii. Fii tu!
    Experienţa aia de care zici tu…sincer nu cred că are logică. În mod sigur oriunde te-ai duce îţi cere experienţă pe profilul ăla, pentru care are nevoie angajatorul de tine. Experienţă în call center nu cred că e validă când te angajezi decât în două câmpuri: relaţii publice şi vânzări. Şi atât! Cel puţin eu aşa văd.
    Am renunţat la treaba să fac experienţă! Am renunţat şi la România – dar asta este altă mâncare de peşte. Am avut atâtea locuri de muncă încât sunt pluri-experimentat dar nu ştiu să fac nimic până la urmă (nu e chiar aşa totuşi, am învăţat câteceva din toate, iar unde muncesc acum fac experienţă şi calificare la locul de muncă).
    Gândeşte-te că am pornit ca tehnic informatic. Am făcut dispecer la o firmă de pază, apoi am muncit în armată, am făcut un pic şi vânzător/operator la un magazin de produse foto. Am făcut şi call center – vânzări la TotoSI. Am plecat din România şi s-a şters importanţa a ceea ce am ştiut să fac.
    Am ajuns în Italia şi am plecat de la zero – nu ştiu să fac ceea ce îmi cereţi voi. Şi încet încet m-am experimentat. Dar în mod sigur dacă e să schimb locul de muncă, iarăşi experienţa mea nu va conta.
    Ok societate! Mă găseşti ciudat? Sunt ciudat. Mă crezi nebun?! Am ieşit cu certificatul de nebun în mână când m-am născut! Nu sunt cum mă vrei tu?! SCREW YOU! Sunt cum mă simt eu…şi mă simt al naibii de bine.
    Dacă te uiţi cu atenţie la poză o să vezi un mic detaliu pentru care am suferit multă vreme şi am fost catalogat ciudat şi încercând mereu să fiu acceptat de societate şi de cei din jurul meu am pierdut mult. Până când mi s-a rupt exact de societate şi am început să fac aşa cum vroiam eu. And BOY!!! DID I got results!!! Am prieteni care sunt cu mine exact pentru asta, că nu sunt „normal”. De la şocul avut la 22 de ani, când ai mei şi-au bătut ei joc de mine în loc să mă apere… mi se rupe! Şi mă simt aşa de bine…
    Nu mai face ceea ce vor alţii să faci sau ceea ce se aşteaptă să faci. Fă ceea ce vrei tu să faci şi gata! Ai imaginaţie?! Ăsta e lucrul cel mai valoros. Oamenii care nu o au sunt…normali, banali şi foarte limitaţi în acţiunile şi în gândirea lor.
    OK. Scuze pentru comentariul „articol” şi ai grijă de tine. Lasă societatea şi ia-te pe tine în braţe.
    Ciao.

    1. Problema mea e ca nu imi gasesc locul, nu stiu pe unde sa o iau.eu sufar ca inca sunt parazit pt ai mei.ar fi trebuit sa nu imi poarte grija, mama sa nu mai sufere plecata doar ca sconcsul (eu) nu isi gaseste drumul si boceste, lamenteaza.
      Sa ma iau in brate? Pt ce? Ma urasc pt inutilitatea mea si ca oamenii din jurul meu sufera din cauza mea…asta e adevarul, ma urasc, nu ma iubesc pt ca nu am de ce si pt ce.
      Nu incerc sa ma fac placuta de societate pt ca mi-am dat seama demult ca nu am cum sa ma incadrez vreodata in ceea ce se vrea a fi considerat normal, pt ca asa este fiinta mea si acest lucru nu se va schimba in veci.nu m-am simtit bine cand am incercat sa fiu acceptata si sa fiu pe placul tuturor, era contrar fiintei mele si convingerilor mele, dar am incercat. Asa sunt eu si cine vrea sa fie prin preajma mea ma accepta asa cum sunt, reciproca e valabila.
      Dar in articolul de mai sus ma intreb daca cu ceea ce detin imi voi gasi drumul, locul in lumea aceasta in aceasta societate superficiala…si asa ma simt venita de pe alta planeta si ca lumea asta e tare diferita de ce e „acasa”.. sper ca acum ai inteles.
      legat de melodie, o stiu.. si am scris un articol in care era prezenta si admiratia mea pt barba tipului . mersic

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s