.. ce v-ati face daca ai vostrii ar diparea??


 

Azi in autobuz a fost o discutie pornita de la decedare a unor 2 si anume persoane din al meu satuc-statiune si cum urmasul lor s-a trezit ca tre` sa isi ingroape ambii parinti cam in acelasi timp ( va zic „cam” pt ca nu stiu exact situatia) si de la asta s-a ajuns la partea ce ne intereseaza sau mai bine zis este subiectul articolului de azi: disparitia subita a parintilor din viata noastra.

Da, este un subiect delicat la care multi dintre noi evitam sa ne gandim, dar discutia de azi din autobuz m-a pus pe ganduri.

Dadea o tipa exemplu pe un coleg al ei de munca ce si-a pierdut ambii parinti intr-un accident cu 2 saptamani inainte de a da el Bac-ul…asta fiind exemplul care mi-a ramas tiparit in creier.

Si apoi m-am gandit: ce m-as face daca ai mei ar disparea subit?

Nu stiu… nu cred ca as reusi sa ma descurc si mai ales sa imi revin. M-am obisnuit sa ii am mereu aproape si cu bune si cu rele… sa fie acolo si sa intretina intr-o forma sau alta…Sa nu mai am sprijinul lor ar fi teribil pt mine si pt toti,de fapt.

Mama,pretioasa fiinta din viata multora dintre noi este pe primul loc.

Dupa cum am zis in articolul cu „studiul femeii”, ea face atat de multe si noi nu ne dam seama si nu o apreciem la adevarata ei valoare sau o apreciem dupa ce dam de greu, dupa ce ea nu este langa noi sa ne indrume, ajute.

Tatii sunt si ei importanti. Orice copil ar trebui sa aiba un tata bun si intelegator,rabdator si calm care sa il ajute si sa il indrume impreuna cu mama de la nastere pana la sfarsit. Bineinteles ca viata nu ne da parintii care sa fie de un minim strandardul din cartile de psihologie in ceea ce priveste categoria ‘parinti buni”.

Din pacate, nici noi nu suntem copiii buni ce ii merita unii si ce nu ii merita altii…

Am incercat in copilaria mea si acum, mai spre batranete sa fiu acel copil bun, dar din pacate ceea ce am vrut eu nu a dus decat la un deznodamant nu prea  bun, ajungand sa fiu aproape opusul. Probabil pt ca am perceput eu gresit ceea ce inseamna sa fi un copil bun,probabil pt ca este necesara o razvratire in adolescenta, un conflict intr-o anumita perioada a cresterii pe care eu am evitat-o sau am reprimat-o…

In studiul meu asupra psihologiei umane,nu m-am preocupat de psihologia copilului ci mai mult de cea a adultului,pregatindu-ma pt maturitate.

Asa ca v-am dat subiect de gandit… ce v-ati face daca ai vostrii ar diparea??

 

3 thoughts on “.. ce v-ati face daca ai vostrii ar diparea??

  1. Disparitia lor subita m-ar afecta destul de mult, dar cu trecerea anilor, mai ales dupa varsta de 20 de ani am inceput sa ma gandesc si la aceasta `datorie` a noastra, moartea, fapt care ma ajuta sa ma pregatesc sufleteste si pentru aceste evenimente neplacute.

    As merge mai departe fiindca orice as face viata nu mi-i poate da inapoi.

    „Icoana mortii nu inspaimanta pe intelept si nu e socotita ca sfarsit de cel credincios. Pe cel dintai il impinge din nou inspre viata si-l indeamna la lucru; pe cel de-al doilea il intareste nadejdea intr-o soarta mai buna. Pentru amandoi moartea e viata”, Goethe.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s