De dupa…


 

Am revenit.

Aseara am ajuns casa dupa o saptamana epuizanta din toate punctele de vedere.

Un priveghi, o inmormantare, 2-3 zile de  ordine si pregatiri, o pomana de 9 zile… si o casa lasata singura…. dar in acelasi timp lasata in grija celor ce au facut-o, celor ce au construit-o si au avut grija de ea pana in ultima clipa.

Nu am plans… decat in momentul in care a venit momentul despartirii, in biserica pe la jumatatea slujbei atunci cand chiar se pomenea ca este momentul despartirii si ca e momentul sa lasam defunctul sa plece, sa nu il retinem aici si acesta sa nu se simta obligat sa ramana. Atunci mi-a fost greu sa ii dau drumul.. si nu numai mie. Dar a trebuit sa o fac, pentru binele ei cat si pentru al meu. Apoi am simtit o liniste sufleteasca.

Cand a fost adusa acasa, m-a surspins placut expresia fetei ei. Zambea. Dormea si visa ceva frumos. Am simtit spiritul ei ca o copilita de vreo 13-14 ani ce zburda si alerga in toate partile fiind foarte usoara…o tarancuta zvelta, frumoasa cu costum popular dar cu picioarele goale.  L-am simtit si pe el, pe bunicul meu, ce o astepta si  radea la bucuria ei de a fi libera. Dar atmosfera se intrista cand venea var-mea cea mai mare ce plangea de mama focului, fiind foarte atasata de Mamaita, flebetea ei.. o flebete reciproca, o legatura stransa ce nu poate fi exprimata in cuvinte. O legatura pe care am fost oarecum geloasa, dar pe de alta parte m-am bucurat ca nu am avut-o, pt ca nu cred ca as fi simtit la fel de bine ce am simtit atat la inmormantarea bunicului cat si a bunicii mele.

In aceste zile am avut o sumedenie de ganduri, de intrebari si in acelasi timp si raspunsuri.

Nu totul se termina cand corpul fizic moare. Sufletul devine usor – usor liber, putand sa viziteze pe cei in viata. Deobicei aceste vizite sunt perceptibile de catre cei in viata prin parfumul celui decedat, senzatia de a fi atins, strigat, mangaiat, stare de tristete, fericire, neliniste, fior pe sira spinarii si acele zone reci ce apar. Multi dintre noi le patesc, dar decid sa nu le mai bage in seama sau de frica sa nu fie crezuti nebuni sau cu ceva probleme psihice, le tin pentru ei.

In drum spre biserica, in ziua inmormantarii, ma intrebam daca numai noi o conducem?? Cine o asteapta pe partea cealalta inafara de Tata Victor?? Apoi mi-a venit in minte un articol citit cu cativa ani buni in urma pe un site sau revista ce trata aceste intrebari din punct de vedere a mai multor religii, traditii si asa mai departe. Marea majoritate a credintelor, mai ales din vechile timpuri, tratau moartea si ritualul mortii ca un ritual de trecere  dintr-o  etapa in alta, iar aceasta etapa este sarbatorita. Defunctul este condus de cei apropiati, atat cei vii cat si  de cei ce au trecut deja in imaterial. Si gandind eu asta, vad cu coltul ochiului un copil ce facea cu mana catre noi. Intorc privirea catre prund, locul unde zarisem fugitiv copilul…. si nu era nimic…. apoi aud un chicotit de copil, aproape de mine. In minte mi-a venit secventa in care Mamaita povestea cum din cei 9 frati cati erau, 2 dintre ei murisera copii fiind, asa ca m-am gandit ca poate era unul dintre ei. In acel moment am simtit o manuta mica cum ma lua de mana pentru o fractiune de secunda… semn ca am gandit bine… nu eram singurii ce o conduceau…era asteptata de ai ei.. de fratiorii ei, de parintii ei, de rudele ei si de cei ce ii fusesera alaturi toata viata.

Apoi m-a cuprins un sentiment de singuratate… de o singuratate coplesitoare, eu care sunt prietena cu singuratatea, acest sentiment nu m-a ajuns niciodata in toti anii astia.Nici pana acum, nu imi pot explica ce a fost sau de unde a venit acel sentiment.

Stiu…probabil ma considerati vreo nebuna sau o persoana cu o hiper imaginatie. Aceste lucruri le puteti vedea si simti si voi. Numai sa fiti deschisi cu sufletul si mintea,sa fiti atenti la semnele de langa voi si mai ales sa nu va fie frica. Sa nu umblati cu incatatii, cu tabelete din alea de chemat spirite si asa mai departe, pentru ca s-ar putea sa chemati pe cine nu trebuie si/sau sa deschideti o usa pe care nu ar trebui sa fie deschisa. Fiti doar observatori, invatati sa simtiti, sa cititi semnele, sa ascultati.

Gata cu lectia de spiritualitate si asa-zis paranormal pe ziua de azi. Am scris acest articol pntru ca simteam nevoia sa o fac, sa povestesc, sa spun, sa explic si altora ce mie mi-a fost explicat… probabil si cei ce cauta raspunsuri de acest gen vor intra si vor citi si se vor linisti.

Noapte buna, copiii mei… si nu uitati sa le multumiti celor care sunt alaturi de voi.. atat celor vii cat si celor ce au trecut pe partea cealalta si va vegheaza.

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s