Ganduri noi


Dupa cum s-a observat, am avut  o perioada de stagnare, de liniste in postari, ganduri expuse scris pe aceasta foaie digitala.

Bineinteles ca am vrut sa scriu multe, diferite ganduri, stari si idei, dar nu am facut-o pentru ca imi pierea cheful cand deschideam acest „caiet” de ganduri ce se numeste blog sau pur si simplu ajungeam la o stare in care nu credeam ca se mai merita a fi scrise.

Azi o sa fie un articol specific mie, despre putine, despre multe, despre tot si in acelasi timp despre nimic, pentru altii.

In ultimile luni am fost martora tacuta a ceea ce se intampla in lumea asta.

Facebook-ul a devenit o noua fereastra spre lumea reala, cu bune si mai ales cu rele. Noua sursa de stiri o am de pe fasbuci si nu mai e necesar sa deschid teve-ul… si asa curentul se scumpeste pe zi ce trece, ca si restul de altfel. Messengerul nu mai este asa des folosit, cred ca sunt printre putinii care il mai folosesc, ce-i drept, doar pe un id. Fasbuciu asta o sa fie la fel cum au fost celelalte, un trend… se va stinge cu aparitia a ceva nou.

Tot pe acolo, in mediul vitual, am vazut lucruri care m-au scarbit fata de chestia asta numita om.

Dupa cum stiti, eu sunt iubitoare de animalute si pun suflet la orice sufletel ce il vad. M-a durut enorm sa vad pe paginile de pe fasbuc, cum mii de puiuti abandonati, aruncati la gunoi si gasiti de oameni cu suflet, ce se zbat sa ii creasca si sa le gaseasca stapani. Mi s-a sfasiat sufletul cand am vazut animalute chinuite si luptele ce le dadeau stapanii cu higherii ce le luau animalele din curte sau lesa, de parca aveau dreptul asta. Cum naiba sa iti ia propriul caine, chiar din lesa??Cum pot avea tupeul asta?? Pentru ce Doamne, s-a mai inventat Politia Animalelor, de care am auzit numai atunci si de atunci nimic.. nada… nica … disparut in ceata? Unde si cand se aplica legea pentru animalute?De ce nu sunt stransi de pe strada oamenii ce abandoneaza, ce chinuie si tortureaza animale? Pana la urma a fost doar praf in ochii iubitorilor de animale si mi-e tare frica de momentul in care acestia o sa ia problema in mana si o sa faca ei dreptate, nu de alta, dar o sa fiu printre primii sustinatori si nu numai.Nu cred ca va puteti imagina durerea ce se aduna in sufletele si inimile adevarator iubitori de animale

Nu pot exprima in cuvinte dezamagirea ce o simt cand vad zi de zi ce se intampla prin tara.

Luni, 23.06.2014 ,  la TEO am vazut povestea unei adevarate FEMEI, o poveste asemanatoare cu a multor femei din Romania din pacate, si nu numai. O femeie ce a trait un calvar numit casnicie timp de 27 de ani alaturi de un monstru, iar dupa ce a reusit sa scape de el  s-a ales cu cancer de colon si cancer la san. Ce m-a frapat, m-a uimit si m-a atins pana in colturile intunecate ale sufletului a fost mentalitatea ei, puterea ei de a merge mai departea, lucru de care eu nu m-as considera in stare.

Puterea acestei FEMEI, m-a atins extrm de tare, de mult. M-a facut sa ma simt mica pe langa ea si in acelasi timp sa o respect si sa o iubesc atat de mult.

Cu cateva zile inainte, ma intreba cineva ce inteleg prin expresia „femeie adevarata”. Raspunsul meu a fost unul simplu, clar si concret : Orice mama ce inevitabil se sacrifica  pentru bunastarea copiilor ei, ca sa ajunga ei cu o treapta mai sus, chiar daca asta ar inseamna sa plece in strainatate cu inima sfasiata ca isi lasa copii acasa si se acuza ca nu poate sa le ofere mai sunt.Este acea mama ce este mereu cu fruntea sus si nu se lasa calcata in picioare, ce ar strange pe cineva de gat pt ca a insultat copilul sau. Este acea mama ce are puterea sa isi ia copii de mana si sa plece din casa unde un monstru o bate, o insulta, o jigneste, cerand ajutorul semenilor, fara sa ii fie rusine. Este mama ce adopta si se lupta la fel de mult pt acel copil ca si cum ar fi al ei. Femeile adevarate sunt acele femei ce sunt puternice, curajoase, rezistente, ce stiu pentru ce se sacrifica, dar care nu uit de ele, ce se respecta, ce se iubesc, ce nu uita de ele.

De multe ori simt dorul mamei, chiar daca ea e mai aprope de mine dpdv al distantei. De multe ori ii zic in gand cat de mult o iubesc , dar nu ii zic direct pentru ca mi-e frica de plecarea ei iar in tari straine si ca o sa ii fie greu gandindu-se mereu la vorbele mele si dorul o sa ii fie si mai mare. Mai am momente in care, desi am 26 de ani plang de dorul ei. Aveam 17 ani cand ea a trebuit sa plece si nu ar fi trebuit sa ma afecteze asa tare. Sunt copii ce nu tin minte prezenta ei, ce o stiu dupa vocea de la telefon, din poze si in cel mai fericit caz de pe skype. Sunt atat de multe femei plecate pentru a putea reusi sa le ofere macar un minim de conditii copiilor, chiar daca de multe ori, prezenta lor este mult mai importanta si pretioasa decat orice lucru de pe lumea asta.

Ele sunt ADEVARATELE FEMEI.

Iubiti-le si respectati-le.

Momentan se termina acest articol. El vine in continuarea a altor articole ce le-am scris de-a lungul timpului, ideea principala ramanand.

O zi frumoasa.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s