Influenceri

In ultima perioada,tot ma „impiedic” de termenul asta. Am inteles ca sunt acei vlogeri ce influenteaza.

Acum, sincer, nu cunosc si nici nu am vazut vlogarii romani. Si nici nu prea ma intereseaza.

Ca de obicei, sunt impotriva curentului.

La ce m-am uitat este Liza Koshy care este fenomenala.

Nu sunt genul care sa accepte sa mi se zica cum sa ma imbrac,cum sa am parul,cum sa ma machiez si cate si mai cate.

Intr-adevar se castiga din asa ceva, se primesc produse,se fac reclame si este si cumva usor.

Ma batea gandul sa fac si eu un vlog, dar mi-a trecut. Nu sunt fotogenica si imi place sa fiu de partea cealalta a camerei. Ca sa nu mai zic ca trebuie editare si la cum scriu pe blog….o sa dureze si mai mult sa postez.

Raman pe sfertul miimii mele de net.

Parca imi e drag sa scriu,imi e dor de mine.

Am imbatranit,clar!

Nu vreau sa schimb nimic (rigid in gandire),nu accept noile trenduri,mustacesc si ma oftic de copii care ajung la 20-25 de ani ce eu speram sa ajung la 30.

Pe langa faptul ca nu mai vad, nu mai vad cu ochi buni nici lumea din jur.

Le place sa fie influentati,le place sa aiba pe cine sa urmeze, sa adore,sa….fie supusi de buna voie unui sau unor personaje inchipuite. Cum era, sa nu inchini unui chip cioplit?

Lumea si mai ales tinerii sunt din ce in ce mai influentabil,usor maleabili.

Am mai zis si o voi mai zice.

Nu o sa devin influencer,nu vreau. Dar mi-ar place sa stiu ca pot sa ajut ori cu o informatie de pe blog, ori cineva sa se regaseasca in articole si sa-l faca sa se simta ca nu e singur, sa se simta mai bine.

Asta vreau.

In the news si pe langa subiect, nu mai sunt in the countryside ci inapoi acasa ca was a piscina si aveam multe yacht-uri in forma de papuci prin casa. Asa ca a mea casa is a mess, parchet la scurs si mult curent de la usi si geamuri deschise…am putea spune ca e eveniment open dors…

V-am pupat si mult succes!

Reclame

Cv-uri si joburi

De cand am incheiat colaborarea de comun acord la Vodafone, am trimis cv-uri la anunturi a caror descriere nu mentionau callcenter. Adica,la destul de putine anunturi.

Cautand un job care sa nu fie de callcenter, ospatarie,bucatarie,tehnic, am ajuns la concluzia ca nu se mai cauta personal administrativ. Majoritatea anunturilor (inafara de alea gen oriflame/avon, click pe link,jocuri priamidale,etc) implica vanzare. Tu trebuie sa vinzi. Cui sa vinzi? Toti vand si nu prea vor sa cumpere.

Am fost la 2 interviuri. La unul nu era ok programul pt mine, iar la celalalt, mi s-a parut suspect seful, un fel de smecheras care ar fi in stare sa iti faca crize ca nu i-ai citit tu gandul pe care trebuia sa ti-l zica si tu trebuia sa il executi.

Ma uit la cv-ul meu si parca sunt mandra un pic de el. De la un cv de o pagina, ajung la aproape 5. Am capatat experienta. Ce-i drept mai mult de callcenter, dar m-am saturat de acest gen de activitate.

As vrea sa lucrez de acasa. Este un domeniu subdezvoltat in Romania. Pacat.

Momentan fac o pauza. Am ajuns la tara si vreau sa profit de vremea frumoasa, sarbatorile in familie si munca fizica ce ajuta la relaxarea psihicului.

Happy end?

Pe newsfeed-ul meu de pe fasbuc,văd tot felul de situații legate de animale abandonate,lovite,chinuite, fiind în grupuri pt protecția animalelor și abonată la câteva pagini ale unor asociații care se ocupă cu animaluțe.
Zilele trecute am văzut cum niște…nu știu cum să le zic, au lăsat aproape de un adăpost, în zăpadă, o cățea cu puii foarte mici. Saraca alerga să îi ducă la loc uscat. Ce o fi în mintea indivizilor ălora, nu știu. Dar puii ăia au fost lăsați cu mama.
Sunt pui aruncați care nici nu au supt odată de la mama lor. Unii au norocul să fie găsiți de Oameni cu suflet mare ce se chinuie să-i crească. Nu e ușor și am tot respectul pt ei.
Nu pot înțelege asemenea fapte. Să arunci puii, să faci să sufere animalul tău și mai faci și crimă, căci această faptă, din punctul meu de vedere, este o crimă. Fie el pui de om sau animaluț, e crimă să îl arunci, să îl lași să moară în chinuri. Din păcate, nu avem o poliție a animalelor așa cum ni s-a promis și cum ar fi normal.
Culmea e că majoritatea celor ce fac aceste fapte se dau mari creștini și merg pe la biserici să se roage, dau donații ca să își șteargă păcatele. S-o credeți voi că o să vă plătiți iertarea păcatelor.

Sunt și povești cu final fericit.
Momentan, cei din familia mea, trăim o poveste .
Orice poveste are un început. Începutul nostru a fost acum o săptămână,când am plecat spre muncă și la colțul blocului m-au oprit din mers niște sunete. Acestea erau făcute de un cățel. Îmi întorc privirea și cercetez… văd…văd o mogâldeață neagră ce era lipită de perete, stând pe cimentul rece la -10 grade în atmosferă, nu mai zic la nivelul solului. Ce să fac? Iau mogâldeață în brațe și mă duc înapoi spre intrarea în bloc de unde apare vecina mea. Întreb dacă știe vreo cățea care a fătat în zonă. Răspunsul negativ a dat indirect răspunsul apariției prichindelului. Un om(dacă se poate numi așa) cu „suflet” l-a lasat acolo,luat de la mama lui. Urmele în zăpadă s-au văzut și am verificat împreună cu vecina și soțul ei de unde sunt acele urme și pe unde s-au dus.(evident ca avem niște suspecți). Nu cred că a stat puiul în frig mai mult de 10 minute, dar 10 minute ce puteau fi fatale. Pentru că noi plecam fiecare la job, ce să facem cu minunea(care s-a dovedit a fi un baietel pe la nici 2 săptămâni) din brațe? Norocul a fost că părinții mei erau acasă. Așa că am dat buzna peste ei trezindu-i și panicându-i și pe ei cu expresia : ” treziți-vă! Avem o situație gravă!”. E clar, că săracii oameni nu se așteptau să se trezească în brațe cu un pui înghețat,care, cum a dat cu nasul de căldură a adormit. Puiul e un norocos. A fost lăsat cu bună stiință în zona unde se știa că trecem noi, aștia „proștii” iubitori de animale și ca îl luăm. E un norocos că a fost găsit la timp, că nu am renunțat la el, că l-am obligat să pape ( de la 5 ml cu seringa, la 60 ml biberon,de bună voie). Mă simt norocoasă la rândul meu cu așa părinți,de la care am învațat să iubesc animalele și să le respect. Mândră de mama mea ce acum hrănește din 3 în 3 ore „lupușorul”, mândră de tatăl meu ce este atât de grijuliu de ” baiatul” lui încât nici nu se mișca atunci când „fundulețul de urs” doarme sprijinit de el sau pe el. Ne bucurăm de fiecare dată când manâncă, se șușu și se … , când descoperă că poate da din coadă și că poate să se scarpine singur. Încă nu știm cum va fi finalul. Noi îl sperăm ca fiind îndepartat și povestea să continue cu multe aventuri ale lupușorului nostru,iar noi să ii fim alături la fiecare pas,dacă nu ii găsim între timp un stăpân pe măsură. Va începe schema de vaccinare, deparazitări,cip,castrare și tot ceea ce e normal. Nu era în plan,numai că planul poate să se modifice și să îl includă.

Mă gândesc ce o fi în sufletul saracei lui mame. Zic suflet, pt că știu sigur că animalele au suflet și au dovedit de multe ori acest lucru.Chiar de mai multe ori decât toată umanitatea.

Nu pot să înteleg de ce nu se duc oamenii să își castreze animalele. Sunt campanii gratuite,daca nu îți poți permite. Dar nuuu… E mai bine să faci rău decât bine, că așa-s oamenii.
Nu mai zic de abandonuri de câini de rasa pe motive stupide.
Ai un animal, ai o respobsabilitate. Dar ce zic eu aici…?!?!?..oamenii fug de responsabilitate și dupa aia se plâng că sunt câinii pe stradă și că se simt amenintați.
Concluzia:
Salvați! Cât puteți, salvați!Și cel mai important sterilizați! Iubiți și respectați ce este în jurul vostru. Adoptați pt ca nu toți cei abandonați au norocul lupușorului din poveste și nu mulți oameni sunt ca părinții mei și ca mine! Salvați și vă veți salva!

boss-ul sau șăfu

Șefii aștia sunt o categorie aparte ce conține multe subcategorii.

De la pupin…pana la cei ce se cred șăf peste șăful al mare.

Este o subcategorie ce imi provoaca o stare de iritare, as putea spune. Genul ala de om sau șăf care se schimba drastic in termen de cateva ore,chiar si minute. Genul ala care simte si simti si tu ca nu sunteti pe placul celuilalt si se comporta ca atare, desi tu te chinui sa creezi o cale de mijloc. Ba azi este ok cu tine, iti zice clar ce trebuie sa faci si maine iti zice la 180 de grade de ce ti-a zis ieri si neaga ca ar fi zis asa.

Este genul care te debusoleaza si te face nesigur pe actiunile pe care trebuie sa le faci.

Pana acum, am avut 2 astfel de persoane in viata mea pe post de șăfi.

Nu inteleg si nu stiu daca mai vreau sa inteleg.

O sa incep iar cautarile de nou job… Mai ramane intrebarea…ce vreau sa fac? Spre ce domeniu sa ma duc, caci sincer, m-am saturat de relatii cu clientii.

Noutati de Martie

In sfarsit mi-au ajuns accesoriile pt telefon : 2bucati folie pt ecran si husa silicon.
Foliile sunt de fapt din alea dure si rezistente ce dai 20 de lei pe una la orice magazin de accesorii gsm. Se spun ca sunt super rezistente…..urmeaza sa aflam.

Husa e super ok si minionă. Adica….

image

Singurul dezavantaj :am asteptat o vesnicie, aproape 3 luni.

Cam atat de partea gsm.

Cum stii ca isi face o persoana selfie? Buzele incep sa se țuguiască, ochii sa fie cat se poate de deschisi si incepe cautarea unghiului potrivit. Aici intervine arta gasirii unghiului perfect. Cei mai multi, veterani in asemenea activitate, stiu din prima la cate grade trebuie tinut telefonul, ce distanta si inaltime.
De ce scriu despre asta?
Pentru ca acum cateva minute, in tren, dupa ce am urcat si mi-am gasit locul, am vazut cum o „copila” incerca sa isi faca poza. M-a bufnit rasul privind cu coada ochiului scena ce nu am rezistat sa nu o vad.
Oare atat de narcisisti au devenit oamenii? Ne place sa vedem poze cu noi pe toti „peretii”, sa ne ascundem dupa zambete si sa dam impresia ca in viata noastra e perfect.
Nu zic ca nu imi place sa ma vad intr-o poza, bineinteles, doar daca arat bine in ea. Imi ador ochii si buzele si recunosc ca sunt narcisista in ceea ce priveste cele 2 componente ale corpului meu.
Dar daca ne-am vedea cat de haiosi suntem cand incercam sa ne facem in selfie, cred ca ne-am lasa de pozat pe noi si am poza altceva.

Si legat de iubire, inchei cu

image

#colectiv

Tocmai atunci cand incepi sa iti pierzi speranta in oameni, in poporul tau, tocmai atunci se intampla sa te faca sa te reindragostesti de el.
Asta am patit eu in aceste zile.
Din pacate, sunt niste morti la mijloc,  dar moartea lor nu va fi in van. Au unit o tara,un popor ce parea dezbinat.
Recunosc ca am plans la stirea a ceea ce s-a intamplat. Fiind genul de persoana empatica si cu imaginatie,am incercat sa imi dau seama prin ce au trecut. Am plans pt oamenii buni ce s-au stins si am plans si mai tare pentru cei ce au supravietuit. De ce? Pt ca sufera,iar acea suferinta nu doresc multora (da,doresc asta la cateva persoane ce le-am intalnit in viata mea).
Tragedia asta s-a petrecut cu un scop. Da, zic si ca a fost intentionat incediul, dar si din alt punct de vedere, cel al legii cosmice, al Fiintei Creatoare. Totul se intampla cu un motiv ce acum nu il intelegem. Toate se aseaza intr-un anumit fel pentru a se finaliza ce trebuie terminat.
M-au emotionat pana la lacrimi iesirile din strada cand i-am vazut de la cel mai mic la cel mai mare. De mesajul si vibratia la unison a dorintei si vointei oamenilor, ce au dovedit pt a nu stiu a cata oara ca sunt o forta de temut.
Pana si numele clubului a fost predestinat. COLECTIV!

Va multumesc, oameni frumosi ca sunteti impreuna asa cum trebuie sa fie un popor si va rog, nu mai ma faceti sa imi pierd speranta in voi. Inima mea de patrioata nu mai suporta un astfel de rollercoster.

Semnat:  Aletzsa

Fara tv

Cum sunt in scumpa mea Moldova,la bunica,nu  am teve. Bine,echipamentul in sine e,dar nu prind nici un canal. Si uite asa stau eu fara a vedea crimele de la ora 5 , stirile de pe realitatea si telenoveaua de rigoare. Oricum nu ma uitam eu prea des la sus numitul, dar nici nu as putea spune ca nu imi lipseste. M-am obisnuit sa am aceasta facilitate in viata mea. Ce nu pot trai fara,orice ar fi este radioul si muzica. Ma simt goala de tot fara acestea. As putea trai fara net, fara tv, fara mancare,dar nu fara radio si muzica.
La voi cum e? La ce nu puteti renunta sub nici o forma din facilitatile pe care le avem in ziua de azi?